luni, 23 decembrie 2013

La Mulţi Ani, Sisifi neştiuţi!

La Mulţi Ani vouă, tuturor celor care nu mai ştiţi că se apropie Crăciunul, care uitaţi şi de el, şi de voi, care luptaţi cu uitarea clipă de clipă! La Mulţi Ani celor care au răbdarea de a vă reaminti de Crăciun şi de voi, mereu şi mereu, la nesfârşit!
La Mulţi Ani, Sisifi neştiuţi, uitaţi de lume!








Nume

Timpul ţi-a înlemnit în creieri
nu mai dă roade
n-are rădăcini
dar explodează în muguri de trăiri
născute moarte-n fiecare zi
a vieţii tale:
ceasurile sunt identice
egale între ele
cu minutele
şi clipele…
şi ieri, şi azi, şi mâine
îţi descoperi fiii,
fiicele
iubirea
viaţa
aceeaşi:
moartă
fără trecut prezent viitor
un ACUM
egal cu PURUREA

Şi pentru că toate astea
trebuiau să poarte un nume
li s-a spus
boala
lui
ALZHEIMER.

Cris A.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu