În pofida
aparenţelor, în ciuda lipsei de speranţă şi împotriva sorţilor necâştigători pe
care i-am tras din pălăria vieţii, experienţa familiei noastre nu este deloc
lipsită de învăţături, ba dimpotrivă. Boala aceasta neiertătoare ne-a adus
aminte sau ne-a învăţat lucruri pe care în principiu le ştie toată lumea, dar
care în viaţa de zi cu zi sunt prea adeseori uitate...
Am învăţat că
răbdarea este, într-adevăr, una dintre cele mai mari virtuţi. Poate chiar cea
mai mare. În împrejurări în care răbdarea devine un efort supraomenesc,
nerăsplătit nicicând, în împrejurări în care ştii că nimic nu se va schimba, că
nădejdea nu va reînvia vreodată, răbdarea te apropie într-adevăr de dumnezeire.
Şi cumva, într-un fel miraculos, îţi dă putere. Puterea de a accepta şi a
înfrunta necazurile, mai senin decât tu însuţi te-ai fi aşteptat vreodată...
Am învăţat că
iubirea este catalizatorul suprem, menit a strânge laolaltă forţe pe care
niciodată nu le-ai fi bănuit că zac în tine. Este motorul care te pune în
mişcare, care îi dictează trupului ce are de făcut în nopţile grele când cel
drag se trezeşte urlând, bântuit de coşmaruri pe care nu şi le mai aduce
aminte, devenind astfel cu atât mai înfricoşătoare...
Am învăţat cât
este de important şiragul amintirilor frumoase adunate în salba vieţii şi a sufletului
unei familii. Când nu-ţi poţi aminti ce bine te-ai simţit aseară, alături de
familie, răsfăţându-te cu dulciuri şi desene animate, este minunat să poţi rupe
din salbă amintiri din tinereţe, când făceai acelaşi lucru, împreună cu copiii,
în vremuri mai fericite...

Am învăţat că lucrurile cele mai mărunte contează: faptul de a putea încă să dansezi şi să cânţi, să miroşi o floare, să vorbeşti, să râzi şi să plângi sau doar să te speli pe faţă... de la un moment dat, toate astea devin, fiecare în parte, o minune în sine - neîndeajuns preţuită în zilele când puterile fizice şi mentale te însoţeau zi de zi, în zilele frumoase ale tinereţii şi sănătăţii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu