sâmbătă, 27 iulie 2013

Rețetă specială


Așa cum bine știți ‒ sau poate aflați abia acum, dar "better late than never" ‒ demența se caracterizează și prin tulburări de comportament. În această privință, este de menționat în primul rând faptul că acestea sunt diferite în funcție de bolnav. Nu toți cei suferinzi de demență au crize de furie, de pildă. Nu toți se manifestă violent.
Totuși, manifestările violente, agresive, sunt destul de frecvente în rândul nostru. Ele pot fi provocate de stări de inconfort fizic pe care bolnavul nu le poate exprima în cuvinte sau, poate, îi e rușine să le dea glas (îl doare ceva, ori tocmai ce dădu peste el o incontinență urinară, frecventă la bolnavii de demență). De asemenea, printre cauze se poate număra confabulația (crearea unor false memorii ‒ uneori bolnavul își imaginează că cei din jur i-au făcut sau vor să îi facă rău); în cazul meu, aceasta este principala cauză.

Printre cei care au ajuns pe acest blog, au fost persoane care l-au găsit pe google dând căutare pe cuvinte cheie precum "tratament pentru crize de violență la bolnavi de demență" sau "intervenția în caz de demență". Gândurile mele se îndreaptă acum și către ei, către cei dragi lor, căci cunosc prea bine  greutățile prin care le e dat a trece...
Eu am trecut și trec încă prin astfel de crize, dând mult de furcă familiei. Pentru că nu întotdeauna mă poate stăpâni luându-mă cu binișorul. Sunt zile în care nu mai ajung la mine sensurile cuvintelor lor, sunt zile în care nu-mi pătrunde în suflet tonul cald al acestor cuvinte. Sunt atât de departe în lumea mea, încât nimic din lumea voastră nu mai are sens, rost, nu mai înseamnă nimic pentru mine. Și atunci sunt de nestăpânit…

Multă vreme ai mei au crezut că nu există soluție la aceste crize. Vreme de patru ani i-am chinuit, Salvarea nu se bagă, Bălăceanca nu mă primește. Dar asta e altă discuție. "Discuția" de față este despre faptul că nimeni, nici un doctor, vreme de 4 ani, nu ne-a spus că există o soluție simplă la aceste crize. Foarte simplă. Se numește Rispolept (risperidonă) și printre indicații sale se numără "tratamentul pe termen scurt (până la 6 săptămâni) al agresivității de lungă durată la persoane cu demență Alzheimer, care se rănesc pe sine sau pe alții". Las  la o parte faptul că mi se prescrie acest tratament de mai mult timp (mult peste 6 săptămâni) și că poate ar fi trebuit schimbat, precum și faptul că "nu trebuie să luați risperidonă dacă aveți demență cauzată de accidentul vascular cerebral" (cf. prospect) - adică, mă rog, cazul meu, dar doctorii știu ei mai bine! ‒ și privesc la partea plină a paharului: are efecte spectaculoase, atenunându-mi tendințele agresive până la dispariție. Cu condiția să îl iau regulat.

Ei bine, aseară am terminat Rispoleptul. Prin urmare, azi, am fost "pe modul rău". Cum pentru rețeta gratuită sunt programat abia pe 5 august, și cum pe "modul rău" nouă zile sunt MULTE, mult prea multe, cu mult prea mult de îndurat, nevastă-mea a făcut rost de 50 de lei, cum-necum, numai ea știe de unde, și a purces către farmacie, să-mi cumpere tratamentul. Dar la farmacie… "surpriiise"! zice farmacista că rețeta noastră nu e bună. Că nu e specială. Trebuie rețetă verde, de care doctora noastră de familie nu poate elibera, că sunt costurile prea mari pentru cabinetul ei mic și oricum nu prea are pacienți care să aibă nevoie de antipsihotice d-astea. Așa că ne dădu rețetă simplă. Pe care farmaciile nu o acceptă. Psihiatra ne-ar putea da o rețetă specială, din asta verde. Dar la ea sunt programat tocmai în septembrie…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu